Modelul psihocentric porneste de la exploatarea nevoilor copiilor de dezvoltare spontana. Aceste modele sunt preocupate constant de adecvarea metodelor la dinamismul invatarii. Orientarea teoretica este centrata pe individualitatea fiecarui elev, pe cunoasterea acestuia, iar metodele utilizate sunt: munca independenta, jocurile didactice, simularea.
Problema motivatiei reprezinta o preocupare constanta a cadrului didactic pentru cultivarea intereselor, motivelor si dorintelor copilului.
Modelul are reprezentanta in diverse variante practice mai vechi sau mai noi: teoria treptelor formale ale cunoasterii intelectuale, modelul unitatilor de instruire, modelul centrelor de interes, modelele instruirii centrate pe rezolvarea de probleme/proiecte, “mastery-learning”, modelului secventelor ierarhizate ale invatarii, samd.
Avantajele modelului sunt evidentiate de aspiratia catre individualizare a instruirii, de stimularea capacitatilor intelectuale ale elevilor, iar ca limita majora putem identifica minimalizarea rolului profesorului, acesta fiind nominalizat numai in calitate de ghid al instruirii, de manager al clasei.
Cel de-al doilea model de intruire pedagogica ales este cel sociocentric.
Modelul sociocentric este un sistem de concepere a instruirii bazat pe actiunea in grup a elevului care statueaza organizarea sociala a invatarii desi, din punct de vedere psihologic invatarea este individuala. Colectivul devine obiect al activitatii de instruire, iar metodele sociometrice suport al cunoasterii realitatii colective. Principalele metode sunt cele de tip cooperatist, de autoconducere, dezbatere, cercetare in echipa, samd.
Limitele modelului sunt foarte clar exprimate chiar de initiatorul acesteia, Carl Rogers si ele constau intr-o uniformizare si o diminuare a rolului individualitatii elevilor.
Am ales sa utilizam aceste modele in sustinerea temei noastre, "Conduita psihosociala", deoarece se axeaza pe ideile centrale ale proiectului, si anume relatiile interpersonale, cooperarea (modelul sociocentric) si dezvoltatrea personalitatii elevului (modelul psihocentric).
In prezentarea temei alese, vom tine cont atat de avantajele, cat si de limitele celor doua modele.
Problema motivatiei reprezinta o preocupare constanta a cadrului didactic pentru cultivarea intereselor, motivelor si dorintelor copilului.
Modelul are reprezentanta in diverse variante practice mai vechi sau mai noi: teoria treptelor formale ale cunoasterii intelectuale, modelul unitatilor de instruire, modelul centrelor de interes, modelele instruirii centrate pe rezolvarea de probleme/proiecte, “mastery-learning”, modelului secventelor ierarhizate ale invatarii, samd.
Avantajele modelului sunt evidentiate de aspiratia catre individualizare a instruirii, de stimularea capacitatilor intelectuale ale elevilor, iar ca limita majora putem identifica minimalizarea rolului profesorului, acesta fiind nominalizat numai in calitate de ghid al instruirii, de manager al clasei.
Cel de-al doilea model de intruire pedagogica ales este cel sociocentric.
Modelul sociocentric este un sistem de concepere a instruirii bazat pe actiunea in grup a elevului care statueaza organizarea sociala a invatarii desi, din punct de vedere psihologic invatarea este individuala. Colectivul devine obiect al activitatii de instruire, iar metodele sociometrice suport al cunoasterii realitatii colective. Principalele metode sunt cele de tip cooperatist, de autoconducere, dezbatere, cercetare in echipa, samd.
Limitele modelului sunt foarte clar exprimate chiar de initiatorul acesteia, Carl Rogers si ele constau intr-o uniformizare si o diminuare a rolului individualitatii elevilor.
Am ales sa utilizam aceste modele in sustinerea temei noastre, "Conduita psihosociala", deoarece se axeaza pe ideile centrale ale proiectului, si anume relatiile interpersonale, cooperarea (modelul sociocentric) si dezvoltatrea personalitatii elevului (modelul psihocentric).
In prezentarea temei alese, vom tine cont atat de avantajele, cat si de limitele celor doua modele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu